Naivo.

“Nu te mai uita la mine ca la un pahar spart, nu sunt trasparenta si nici goala si nici atat de fragila.”

Ea: Cioc, cioc.
El: Ce dracu` faci?
Ea: Caut sa intru la tine.
El: Asta e pieptul meu, bai, nu usa.
Ea: Tocmai.


Rade simpatic. Rade cu juma` de gura. Ii aluneca usor zambetul.

Ea: Stii…stii…stii…uhm..
El, vadit enervat: Iar te balbai, o faci des in ultima vreme. Inceteaza si spune ce vrei.
Ea: A, nimic important, ma gandeam ca vrei sa stii ca … te iubesc.
El, dand ochii peste cap si luandu-o in brate: Stiu, mai, mi-o tot spui.
Ea: Si tu n-o simti.


Aduna florile din curte, ca un copil. I le duce razand primavaratic, cu raze moi de soare.

Ea: Uuuuite, ce frumos au inflorit!
El, plictisit: Da, draga, niste flori… Puteai sa le lasi acolo, acuma o sa se usuce pe masa, haha, ce rost are sa le culegi?
Ea: Dar, dar, dar… Nu-ti plac? Au crescut asa cum crestem noi de cand ne iubim.
El, aruncandu-i florile din maini: Termina. Naivo. Doamne, ce copil esti.
Ea: Da, ce bine ar fi fost sa mai fim copii…

“Sterge, iarta, iubeste si deseneaza-l iar. O sa fie mai frumos acum. Daca nu, nu va fi decat o opera de arta.”
Repeta-ti asta. Si incepi.